Revine moda inaugurărilor „pe bucăți”: Șova a tăiat panglica pentru 33 de kilometri de autostradă între Deva și Orăștie

Publicat: 01/06/2013, 16:17
Actualizat: 20/03/2019, 15:25

Românii pot circula, de joi, pe încă 33 de kilometri de autostradă, între Deva și Orăștie.

Tronsonul Simeria-Orăștie (18 km) și care face parte din autostrada Deva-Orăștie (33 km) a fost deschis circulației joi. Ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură Dan Șova și directorul general al CNADNR Mircea Pop au tăiat joi panglica pe noul segment.

„Simeria-Orăștie a fost inaugurat azi (joi n.n.). Au fost prezenți domnul ministru delegat Dan Șova și directorul general al CNADNR”, a declarat pentru gândul un reprezentant al Biroului de presă al Departamentului pentru proiecte de infrastructură și investiții străine (DPIIS). Biroul de presă al DPIIS nu a transmis joi un comunicat pe această temă.

Inaugurarea segmentului Simeria-Orăștie a fost amânată de mai multe ori, termenul pentru terminarea lucrărilor fiind inițial sfârșitul anului 2012, apoi luna aprilie și ulterior luna mai.

Inaugurare pe ultima sută de metri

Ministrul delegat Dan Șova a anunțat în aprilie, la TVR, că autostrada Deva-Orăștie, finanțată cu fonduri europene din Programul ISPA (Instrument pentru Politici Structurale de Pre-Aderare), trebuia finalizată până la sfârșitul lunii mai, pentru că în caz contrar România risca să piardă finanțarea de 200 de milioane de euro.

„Autostrada de la Deva la Orăștie este finanțată pe programul ISPA și trebuie terminată până în iunie, pentru că în caz contrar se pierd banii europeni”, a anunțat pe 25 aprilie Dan Șova la TVR.

Astfel că autoritățile au reușit să evite la limită, cu doar o zi, pierderea finanțării europene pentru această autostradă.

Anul trecut a fost deschis circulației segmentul Deva-Simeria (15 km), cealaltă „jumătate” din Deva-Orăștie. Astfel că, de joi, șoferii pot circula pe autostradă pe cei 33 km dintre Deva și Orăștie.

Foto taierea panglicii pe Simeria-Orăștie

Autostrada Deva-Orăștie, care face parte din Coridorul IV de transport pan-european, a fost construită de austriecii de la Strabag și de firma românească Straco Grup, controlată de Alexandru și Traian Horpos, în urma unui contract de circa 197 de milioane de euro, potrivit Ziarului Financiar.

142 de noi km de autostradă în 2013

În aprilie Dan Șova a declarat că în acest an vom circula în total pe încă 142 de km noi de autostrăzi.

El a explicat că unul dintre motivele pentru întârzierile în construcțiile de autostrăzi din România o constituie diferitele probleme apărute pe șantiere, printre care și alunecările de teren sau devierile de utilități, a explicat Șova în aprilie, la o emisiune TVR.

Potrivit constructorilor ce lucrează pe aceste drumuri, la sfârșitul verii vor fi finalizate lucrările pe Nădlac-Arad (lot 2) și pe Orăștie-Sibiu (lot 1).

Când promit autoritățile că vom circula continuu pe autostrada Nădlac- Sibiu

Ministrul delegat Dan Șova a detaliat, în aprilie, la tv, stadiul construcției de autostrăzi pe Coridorul IV, care traversează România de la vest la est. Toate tronsoanele de pe Coridorul IV au finanțare asigurată în proporție de 85% din fonduri europene.

„În acest moment avem șapte tronsoane, de la Nădlac la Sibiu, aflate în execuție. Sunt finanțate și lucrăm la ele. Pe Nădlac-Arad, lotul 1 are 38% stadiul fizic, am scos-o din nou la licitație, o relicităm și o termină. Timișoara-Lugoj este făcut lotul 1, iar lotul 2 acum este la reevaluare, o să fie atribuit”, a spus Șova.

Foto taierea panglicii pe Simeria-Orăștie

Șova a mai precizat că între Orăștie și Sibiu sunt alte patru tronsoane. Tronsoanele 1 și 2 se termină anul acesta. „Pe 3 și 4 sunt probleme cu alunecările de teren. Pe 3 este o alunecare de teren pe o lungime de 600 de metri, pe 4 o alunecare de teren pe 6 km. Orăștie-Sibiu, lotul 4, nu se va putea termina anul acesta”, a declarat Șova.

El a adăugat că până la sfârșitul lui 2015 se va circula continuu de la Nădlac la Sibiu.

În octombrie va fi anunțat câștigătorul contractului pentru construcția autostrăzii Comarnic-Brașov, iar în noiembrie CNADNR va anunța câștigătorul licitației pentru Centura de Sud a Bucureștiului, iar în decembrie pentru Pitești-Craiova.

„Toate aceste autostrăzi vor fi făcute cu finanțare privată, trebuie să găsim investitori. Pe Centura Sud sunt 4 ofertanți, pe Comarnic-Brașov sunt 4 ofertanți, sunt companii foarte mari”, a dat asigurări ministrul delegat.

Gândul a scris că România deține cea mai mică rețea de autostrăzi pe cap de locuitor din Uniunea Europeană. Doar 2,4 centimetri de autostradă pe cap de locuitor, de trei ori mai puțin decât bulgarii și de opt ori mai puțin decât germanii. Datele reies din calculele gândulpe baza celor mai recente informații Eurostat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Cine este și cu ce se ocupă soția lui Radu Mazăre, de fapt. Roxana e...
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Simona Bucura-Oprescu, anunț important pentru pensionarii din România! Cine sunt seniorii care vor beneficia de...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Câte clase trebuie să ai ca să dai de permis în 2024?
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Se montează obligatoriu pe mașini de la 1 iulie. Decizia UE devine lege și în...
Acuzații la adresa PRO TV. Fanii sunt revoltați din cauza deciziei
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
EXCLUSIV! Feli Donose, confesiuni despre noul iubit: ”Mă bucură ceea ce trăiesc de o perioadă”
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Test de cultură generală. Care este diferența dintre lama și alpaca?
×